România la TID

Veniți cu noi cu caiacul pe Dunăre, prin Deltă, până la Marea Neagră!


Tour International Danubien este cel mai lung turneu anual internațional de caiac, canoe și canotaj din lume organizat pe Dunăre, în lungime de aproximativ 2516 km pornind de la Ingolstadt, GERMANIA și încheindu-se, de doar cațiva ani la Sf. Gheorghe, ROMÂNIA. El a fost organizat pentru prima dată în anul 1956 având pe atunci punctul de start la Bratislava iar cel de final la Budapesta. Ulterior, cu aproape fiecare an, s-a extins participând la organizarea acestuia din ce în ce mai multe țări riverane. Timp de 38 de ani, începând din anul 1969 și până în 2007, turneul a avut ca punct de start orasul Ingolstadt din GERMANIA și punct final Silistra, BULGARIA.

Deși ROMÂNIA deține cea mai mare lungime de mal dintre toate țările riverane Dunării (1075 km) ea nu a fost implicată în organizare și nici nu a avut participanți în acest turneu până în anul 2007 când un echipaj format din 3 persoane într-un caiac sit-on-top a intrat pentru prima oară în acest turneu de la Oltenița până la Silistra pe o porțiune de numai 55 km. Organizatorii TID au primit foarte bine intrarea României, deși destul de modestă pe atunci, în acest proiect internațional afirmând că era de mult timp așteptată. În luna Octombrie a aceluiași an suntem prezenți pentru prima dată, în calitate de invitați, la conferința anuală TID organizată în acel an în Slovacia.

Urmare a prezenței noastre la conferința TID, în anul următor (2008) este adăugată la program și partea română de la Silistra la Sf. Gheorghe având însă toate locurile de campare „in the wild” (neamenajate). Pe partea română a turneului, numărul participanților români se ridică la 4 în 3 ambarcațiuni iar al celor străini la aproximativ 40, majoritatea din Germania și Austria, câțiva din Bulgaria dar și unul din SUA. Delegația română este din nou prezentă tot în calitate de invitat la conferința anuală TID, țara organizatoare fiind Austria de această dată.

În 2009, urmare a sprijinului oferit de comunitatea barcaholic.ro, numărul participanților români crește la 25 în total, variind de-a lungul traseului, unii renunțând pe parcurs iar alții intrând mai târziu. Pentru prima oară pe teritoriul românesc este amenajat, deși destul de precar totuși, locul de campare de la Tulcea unde este și singura zi de odihnă pe partea română.

În luna Octombrie 2009, delegația română formată din Costin Iatan din Oltenița și Sorin Petrean din Cluj și sprijinită de Nicholai Hristov din BULGARIA, ia parte la conferința anuală a turneului organizată la Koln în GERMANIA. Aici, urmare a lobby-ului delegației române se modifică traseul pe partea română scăzând astfel media de kilometri parcurși într-o zi de la 50 la aproximativ 40, aceasta fiind cererea majorității participanților români. De asemenea, tot aici s-a hotărât ca următoarea conferință internațională TID din Octombrie 2010 să fie organizată în România ca semn de recunoaștere și acceptare a acesteia printre țările organizatoare.

În data de 26 Martie 2010 se semnează CONTRACTUL DE SOCIETATE pentru Constituirea Societății Civile Particulare Asociația „TID România” având ca principal scop organizarea TID pe teritoriul României. În 20 Aprilie 2010 este eliberat de către „Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului” CERTIFICATUL DE IDENTITATE SPORTIVĂ cu Numărul de identificare din Registrul Sportiv: CL/F/00008/2010 pentru Asociația „TID România”.

În luna Octombrie 2010 am organizat în România, pentru prima dată în istoria TID, conferința internațională anuală a turneului, care s-a desfășurat între 7 și 10 Octombrie la Beliș, în județul Cluj.
Conferinta TID 2010 - Belis, ROMANIAPe langă cei peste 30 de delegați din cele 7 țări participante, Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Serbia, Bulgaria si România, la conferință a fost prezent ca invitat special  președintele FRKC, domnul Ioan Bîrlădeanu.

Conform site-ului oficial www.tour-international-danubien.org, conferința a fost un real succes al asociației noastre, întrecând toate așteptările. Cu această ocazie s-a împlinit un vis vechi de peste 50 de ani al fondatorilor TID.

Membrii fondatori ai Asociației „TID România” îi invită pe toți iubitorii naturii și ai acestui sport de agrement care doresc să susțină poziția României în acest proiect internațional cu veche tradiție să devină membri ai asociației.

Costin IATAN și Sorin PETREAN

Asociația TID România