CSS4 Bucuresti la TID 2010

by bogdanbuciu (preluare de pe barcaholic.ro)

Ziua Z – 1:

Am ajuns la Herastrau cu masinuta proaspat busita si am verificat daca s-a intarit lacul pe barcuta. Aici l-am gasit in asteptare pe Aurel, barcaholic cu care ne-am combinat la transport. Totul in regula, asa ca am pus Bateau Veena lui Impaiatu, un kaiac de dublu de concurs si Shearwaterul meu pe masina(cu greu), barca lui Aurel in portbagaj, am indesat si bagaje (cam cate i-au lipsit lui Napoleon in campania dinspre Rusia) si am fugit la Calarasi. Asta dimineata pe racoare pe la 8.
Am ajuns la Calarasi, unde ne astepta George (prof. de kaiac la CSM Calarasi) care ne-a ghidat catre bacul de la Chiciu unde urma sa ne intalnim cu romania barcaholista. Am ajuns la locul faptei, nici nu am descarcat bine ne-au ajuns si soferii tocmiti de la Bucuresti, care urmau sa deplasese masina la Tulcea si sa o lase acolo. Am predat-o si ne-am luat adio pentru o saptamana de la la viata cotidiana. Pana am montat cortul si am gasit un sant unde sa pastram mancarea si sa ne adapostim de soare, Aurel a descoperit o sursa ieftina de halbe reci si pline. Am sorbit ce am sorbit, ne-am cunoscut mai bine, am anuntat pe cei interesati ce cautam pe acolo, am fost luati in primire cu ospitalitate de comandantul navei de pasageri „Printul Constantin”, ne-am balacit de racoreala in Dunare si am vazut cum se intregea contingentul de aventurosi. Printre primii au fost Costin Iatan cu Teo si Vali, pe care ii vedeam pentru prima data, apoi Florio si Hetruc Gabi pe care l-am primit cum se cuvine.
Si incet incet pana la lasarea intunericului a venit toata lumea, ultimele au sosit Diana si Adriana. Inspre lasarea noptii locul cu bere s-a populat cu multa lume. Am uitat sa mentionez ca pana la urma m-a convins careva sa fac totusi o proba de apa Shearwaterului, parca Orafaz. Ne-am dat, ne-am incantat, cel mai mult cand a intrat, dar mai ales cand a iesit de buna voie Gabi Hetruc. In aceeasi seara am luat cunostinta cu o chestie super tare de la Guzi: a luat omu la el o anumita clisa/sunca/slanina fiarta si aromata cu usturoi de iti venea sa-ti faci perfuzie cu ea, cica era luata cu scopul precis de a complexa orice ardelean care gusta din ea. La incheiere, ne-am dus la somn, Hetruc se credea acasa si vorbea ca la el in sufragerie, toata tabara asculta. La un moment dat, cred ca de-abia atipisem, sar in sus ca trageau tunurile ca la Verdun. La o nunta in apropiere cred ca lesinase soacra mare ca dadeau cu artificii, dupa vreo 10 minute sare ca ars si Catalin, restul nici macar nu au suspinat. Ne uitam si de aer bun ce era am ramas cu capul afara din cort, ca pana atunci rezistasera picioarele, motiv de ras pentru gasca care mai statea treaza pe langa hetrucg.

Ziua Z :

Good morning sunshine, cand ne-am trezit soare nu prea era dar luna aproape plina era ca soarele la pranz, in mijlocul cerului, de mi-a luat vreo 2 minute sa ma dezmeticesc. Am trezit copiii cu care eram, e cazul sa-i prezint Catalin cel mai mare, Mihai si Stefan amandoi de-o seama. Stefan mergea in barca de la Diana, Mihai in dublu cu Catalin. Am pus niste lapte la incalzit parca, am aruncat acolo miere si cereale, am dat pe gat amestecatura aia, parca am baut si ceva cafea de la cineva si am pus barcile la apa. Intre timp Costin ne impartise Isostar, ne-a mai dat noua sa ducem surplusul de impartit si nu i-am asteptat pe strainii care urmau sa vina la opt sa faca oaresce ceremonii sau oficialitati dupa cum proroocise Guzi si Costin.
Plecarea a avut loc la 7:30, am mers destul de bine vreo 4 minute si apoi au inceput aventurile. Cei din dublu aveau o gramada de probleme la barca, stateau stramb, cel de pe doi nu urmarea cum trebuie, barca lua apa, si le cadea foarte des T-ul de guvernare a carmei, asa ca din 5 in 10 minute ne opream in mijlocul apei sa aranjam ce se putea. Nu mai tin minte mult din traseu, decat ca intr-o zona cu curenti mari, celor din dublu li se cam umpluse barca si au fost cat pe ce sa se duca la fund. Am iesit, am impartit greutatea unei conserve la 4 si ne-am considerat salvati. Am mers impreuna o mare parte din drum, iar la un moment dat pe Stefan, in Zoar-ul Dianei nu l-am mai asteptat ca era evident ca e in siguranta. Pe la 12-13 nu mai retin exact am ajuns primii la locul de campare, l-am recunoscut dupa plaja mare care era vis-a-vis de el. Pentru ca era mai frumoasa perspectiva, am decis sa ne unload pe perspectiva si sa ne uitam la locul de campare din punctul ei de vedere. Am gasit un loc de cort, care ma facea sa ma gandesc la locul leaderului din taberele de orci din LordOfTheRings.
A ajuns si Stefan, am halit ceva cald, parca fasole si o ciorba dar nu as putea baga mana in foc si am receptionat primii voinici, din fericire tot romani, Florio si Gabi. Apoi am mai dat o mana de ajutor unei nemtoaice, pentru care nu bag mana in foc ca era intru totul vie, si am cazut intr-un somn adanc. Cand ne-am trezit tabara era plina, pe malul celalat fiind doar cativa germani ultraortodocsi. Pana seara a venit toata lumea, fiecare cu povestile lui, cu tabieturile lui, chiar frumos sa observi lucrurile astea. La un moment dat ne-am decis sa-l trezim pe Gabi care recupera noaptea trecuta si am adunat lemne pentru foc, ne-am mai plimbat de la cort la cort si am ascultat vorbele fiecaruia, i-am mai cunoscut incet incet pe oameni. Noaptea la focul ingrijit de Gabi, chitara lui Guzi a sunat foarte fain sub mainile lui Florio care a interpretat o selectie alcatuita in parte si de Aik. Cred ca ne-am culcat dupa aia.

Ziua 2:

A inceput bine, numai ca de data asta nemtii s-au ambitionat si pana sa dam noi la apa deja erau vreo 6 barci de pe ambele maluri inainte. Ne-am asezat c***l in barca, nu inainte de a consulta harta lui Imi si sfaturile lui Costin si dai cu nerv vreo 2 km prin bratul ingust de Dunare aburinda, la un moment dat ne-am unit cu senalul navigabil, am ajuns si prima barca nemteasca, m-au ajuns si pe mine Catalin si Mihai in kaiacul de dublu apoi impreuna vaslind usor am admirat malurile, apa, barjele si slepurile cu care ne intalneam. Dupa putin timp, am ajuns in dreptul comunei Rasova, am iesit la mal si am fost surprinsi sa vedem ca nu eram chiar primii, cativa nemti si o canoe de unguri plecasera si mai devreme.
Am urcat parapetul, ne-am luat apa si ce ne mai trebuia, am rontait ceva dulce si am luat-o primii la lopata spre popasul din ziua respectiva. Cand ne-am apropiat de popas, ne-au indus in eroare cativa pescari ofticosi cu privire la km fluvial la care ne aflam, asa ca nefiind siguri ca mai e putin ne-am decis sa investigam ce e cu pupa Shearwaterului meu. Am dat jos sacul impermeabil, am dat jos hatchul si big suprise, apa era mai sus decat nivelul Dunarii, Arhimede rulz. Am scos apa, si ne-am urcat la loc. In 5 minute am gasit locul de campare, ne-am dat jos intr-un namol de 70cm am aruncat toate bagajele pe mal, am pus cortul relativ prost asezat, ceea ce am descoperit mai tarziu cand toata tabara era in alta parte, dar puteam spune ca noi suntem un cartier mai select. Am facut o baie, am mai tras matza de coada pana a venit restul lumii, ca de Florio si Gabi pot spune ca au ajuns aproape odata cu noi, si mai tarziu iar am degustat slanina de la Guzi. Pe seara nu s-a lasat cu foc, ci doar cu o lanterna si un vin la Florio si Gabi in cort. De cu seara am consultat hartile, am vorbit cu Costin si am fugit la culcare. Frig rau taica.
Inainte de podurile de la Cernavoda ne-a ajuns din urma un cargou de barje cu impingator, ne-am sfortat putin sa ramanem inaintea lui dar exact sub poduri am trecut impreuna, si chinuindu-ne sa ne pastram la nivelul lui ne-am strofocat putin, ca intr-un sfarsit motoarele impingatorului sa isi dea obstescul sfarsit, il biruisem. Dupa 1 minut am aflat de la doi lucratori pe puntea barjelor ca se oprisera sa mearga pe canalul dunare-marea neagra si s-a interesat de prezenta noastra pe acolo. Dupa acest revigorant contact cu oameni vii am luat-o din nou la padela cu forte noi si cu moralul sus de tot.

Ziua 3(Seimeni – Harsova)

Ziua incepe cu aflarea vestii ca Diana numai poate continua si se retrage, odata cu ea si Adriana. Tot in ze morning constat ca s-au acumulat ceva hormoni in astea 3-4 zile cand in drum catre o gura de cafea de la generosul TeoSorinCostin si la o consultare a hartii lui Imi sesizez ce frumoasa a fost in tinerete o hoasca de vreo 60 de ani, care inca mai pastra atitudinea de domnisoara si bustul plin ca o laptareasa. Merg mai departe, pana la urma sunt constient ca dupa 2 ore de vaslit imi trece. Luam barcutele, dam la apa toata trupa odata, dar pana se inteleg copiii mei eu iau un avans de vreun kilometru. Dupa vreo 7 km ma ajunge kaiacul de dublu si mergem impreuna, avem mult de mers, multe de vazut si peisajul din ziua de azi a fost cel mai divers de pana acum. Dintre maluri joase sterpe am trecut printre insule si maluri impadurite pana in preajma Ghindarestiului, unde vremea era superba si biserica domina vizual toata perspectiva, in schimb numarul, asemanarea si linistea barcilor aliniate pe namol dominau alt fel perceptia acestor locuri. Printre stancile mari care se iveau cand si cand pe malul din dreapta am gasit cativa pescari dintre care unul a fost dragut sa ne dea cadou o lingurita pentru lanseta noastra. Nu am oprit pentru ca Harsova era aproape si orice cumparatura o puteam face de acolo, doar am intrebat de o cunostinta mai veche dintre sportivii de la Orsova si am mers spre oras.
Din pacate apropierea nu era dintre cele mai dragute, zonele industriale nefiind niciodata pe gustul meu, dar apoi am zarit Harsova, cocotata pe un deal din care izbucneau trei limbi mari de piatra. Am ajuns pe la pranz dupa un neamt batran si baiatul lui, dar care nestiind locul de campare au ajuns dupa noi in final. A fost o receptie foarte frumoasa, pana atunci cei care participau la implementarea gratarului&others nu auzisera o vroba romaneasca de la ocupantii masinilor de asistenta ale nemtilor. Au bagat repede 3 beri la rece, le-au scos tot asa de repede si le-am dat pe gat.
Am pus cortul, am ajutat nemtoaica aia aproape vie mentionata si la Dunareni, dupa ce s-a saturat de zis Scheiße (cred ca e o marca de bere) cu privire la namol si la organizare, mi-a povestit ca si ea se ocupa cu organizari si daca nu e bine schimba repede organizarea, whatever. Dupa ce am pus cortul copii au aruncat lingurita in apa odata de proba si a doua oara au scos o stiuca, a treia oara au agatat lingurita si au pierdut-o, asa ca am mers in oras la piata si am cumparat printr-altele si 2 lingurite.
Ne-am intors si pana seara au mai prins 3 stiuci si un avat. Sotia lui nenea comerciantu (foarte frumosa la ora aia si de o mie de ori mai draguta) ne-a lasat sa facem pestele pe gratarul lor, ne-am intretinut, nu as mai fi plecat, dar sotul era in spate si nu aveam vorbele la mine, ca o faceam sa moara mama. Se vedea ca vine ploaia, dar ne-a ocolit, am aflat ca din cauza acelor stanci care degaja o caldura mare si creeaza curenti turbionari care imprastie majoritatea norilor de deasupra orasului. Oricum noaptea a fost destul de aiurea.

ZIUA 4 (Harsova – Stancuta)

Am plecat mai tarziu ca de obicei pentru ca vremea era aiurea rau cu vant si valuri destul de mari. Romanii nu au pierdut ocazia sa sesizeze cu voce tare acest lucru, ca ne-am mai calmat de cand cu trecerea zilelor. Am mers pe valuri mari pana la Podul Giurgeni-Vadul Oii, m-am oprit cu Stefan putin sa ne dezmortim, am imbucat ceva si am mers impreuna catinel catre Stancuta. Dupa multi kilometri in care ne-am bagat ba pe sub un mal ba pe sub celalat ne-a ajuns si dubloul Catalin+Mihai si de indata ce vremea s-a mai domolit l-am pierdut in spate pe Stefan care nu se prea omora cu vaslitul.
Am trecut prin niste zone in care Dunarea era la acelasi nivel cu terenul pe o distanta de 4-5 km, de aici si puterea vantului caruia nu i se opuneau decat niste nebuni cu barcile lor. Locul de campare l-am gasit cu ajutorul haitasilor germani, care au ajuns inainte noastra, am inspectat malul si asteptand o vreme ca in noaptea de Harsova am cautat un loc la liziera unei paduri pitice, acolo l-am intalnit pe nea Marinica Iordache, de-o seama cu tata dar mai tanar, paznic la o stupina cu peste 100 de stupi. Ne-a invitat sa ne asezam cortul chiar langa cabina lui, ba chiar sa numai facem cortul ca are el deja unul intins pe care nu il foloseste, s-a oferit sa ne din rezervele lui de apa si sa ne folosim de tot ce avea el acolo, aragaz cu butelie, vesela etc.
I-am prezentat-o pe aproape virgina sticla de palinca de SatuMare (by ahilesz) si totul a mers ca uns, avea o pofta de auzit despre lume si de vorbit si el cum numai omului strain de locurile unde se afla de prea multa vreme ii este dat sa aiba. In timp ce copiii mei pescuiau cu sarg numai crapi (vreo sase) eu i-am facut lui nea Marinica o cafea de ora 5 cum am putut eu mai bine, si stiu sigur ca l-a uns la inima, l-am chemat pe Guzi repede cu pipa si le-am dat ocazia celor doi guralivi sa isi potoleasca foame de vorbe. Nea Marinica aNea Marinica adunat un cort de lemne uscate aduse de Dunare, intre timp am facut o mamaliga, un mujdei si am prajit pestele taiat bucati si sarat le-am aruncat pe toate in ceaun impreuna si am dat drumul la foc.
A fost o seara magica, pe langa romanii veniti la fost au venit si cativa nemti si englezi carora a fost nevoie sa le traduc bancurile noastre, au gustat bucatele acelea relativ putine dar inmultite ca la miracolul cu pestii din Biblile, stropite discret dar potrivit cu un vin alb simplu si delicios din tolba lui Guzi, vremea s-a imbunatatit si am avut parte de cel mai frumos cer din viata mea. Se vedeau atatea stele, se vedea atat de clar galaxia noastra, se vedeau asa de bine norii de praf care ascund centrul galactic, luminati din spate de parca aveau veioze cum nu va puteti imagina. Glume, filosofie, etc si pana la urma a trebuit sa ne culcam.

Ziua 5 (Stancuta – Braila)

In dimineata asta nea Marinica si-a adus aminte ca mi-a promis cum arata un stup pe dinauntru, m-a dus si am deschis vreo 3 stupi, am facut schimb de numere de telefon, i-am dat un fanion si insigna TID-ului 2010, apoi a gasit telefonul lui Sorin pe langa locul focului si l-a dat inapoi, ne-am luat la revedere si am plecat la Braila. Din drum numai retin mare lucru, decat ca dupa ce a inceput vremea proasta si cei din dublu s-au cam luat la cearta, m-am dus in fata si inaintea Brailei mi-am dat seama ca de acolo incepe Dunarea maritima cu santierele si vapoarele alea enorme, m-am dat aproape si m-am masurat. Omul este un recipient interesant mi-am zis si am ajuns la locul de iesire pe un refren tampit.
Deja de pe apa am recunoscut printre curiosi pe antrenorii de la CSM Braila, mari antrenori cu rezultate care ar face cinste oricui Marin Blandu si Ionel Baciu. Nea Baciu ne-a luat in baza ca sa numai intindem corturile, ne-a pus la dispozitie tot ce avea dumnealui acolo, am facut dus, ne-am incarcat telefoanele, am gustat vinul dulce ca de fete pe care il lua a doua zi la o chermeza pe malul Dunarii, am tradus tot ce vroia dumnealui in discutiile cu strainezii care venea ba sa faca dus, ba sa isi incarce telefoanele etc si apoi am ne-am facut siesta. Am mers prin oras si greu ne-am adaptat dupa 5 zile pe ape la rigorile semafoarelor, intersectiilor si trecerilor de pietoni, ma intreb ce fac aviatorii la volan.
Am mers in bricostore sa luam scotch, in carefour sa ne zgaim la civilizati, la farmacie sa socam cu bataturile si taieturile noastre si ne-am intors repede la baza ca aveam oaspeti mari, veniti tocmai din galati. Era pentru prima data cand vedeam pe Barcaholicul Anului 2009 in carne si oase, sir Antonov, singura persoana in afara de fiimea careia ii sta bine sa incheie conversatia telefonica cu URA. Am lins o bere, o cafea, o palinca si am baut tutun de la Impaiatu, ca sa-l mai scutesc pe Guzi si am mers la culcare.

Ziua 6 – (Braila – Luncavita)

Ziua asta parca avea cei mai multi kilometri, si ne-am decis dupa atmosfera din seara trecuta, dar si datorita solicitarii copiilor sa mergem cu grupul. Buuun, am dat la apa mai jos decat lumea si am asteptat primul convoi de romani, Teo, Sorin, Costin si Aurel. Ne-am asezat in grup si am inceput sa trancanim, ia padela aia sa vezi cum e, ia-o pe aialalta, hai sa vezi cum e cu barca mea, etc, pana la urma s-a saturat lumea de incercari, doar Sorin a ramas cu o padela de performanta si Costin a facut schimb cu mine de barca. Evident ca l-a uns la inima, ii dadea mana cand lua avans sa se intoarca importriva curentul si sa ne mai zica cate una. Sorin si Teo ne-au dresat la opririle lor gen carciuma de sat cu palinca de Cluj, dupa vreo doua popasuri din astea lacustre am renuntat la obicei, m-am tinut mai aproape de cel mai lipsit de vicii cunoscute, Costin. Am mers cu el ceva vreme in fata pana inainte Galatiului, nu stiam ca e atat de mare.
Inainte de Galati, Costin se lasase in voia curentului cat sa vorbeasca la telefon cand il apuca odata urlatu ca pe crizatii de la Poroschia & Balaceanca si a lasat in plata domnului telefonul si s-a pus pe vaslit ca la mondiale. Nu am apucat sa vad decat o urma intunecata care se strecura la loc in bulboana, era un somn. Costin il vazuse pe tot, de la mustati pana la coada, si era cat el de mare. Cand si-a revenit ii povestea interlocutorului de la telefon ce a patit iar eu nu ma mai puteam opri din ras despre cum se crizase instant.
In zona orasului a mers pe langa malul stang, eu am ramas in curent pana s-au mai apropiat ai nostri. Dupa ce Dunarea a inceput sa ocoleasca la dreapta malul e jos si lasa vantul sa ridice valuri nervoase, oricum pentru barcile in care eram eu si Costin nu erau probleme, numai odata cand s-au intersectat doua vapoare maritime ale caror valuri s-au adunat cu cele ale Dunarii am avut ocazia sa vad ce mestera e barcuta mea si cum s-a cocotat ea subtil pe creasta de unde a revenit la fel de incet de parca era un cutit cald prin unt. Dupa ce Dunarea isi face toata tura la dreapta, brusc o coteste la stanga lasand un cot (Cotul Pisicii) ascutit care indica pe malul celalat cea mai dezolanta priveliste a asezarii Grindu, de la distanta iti puteai da seama de saracia care era acolo, de cat de sterpe sunt malurile nispoase pe care sta satul.
Din vorba in vorba aflu ca in 2009 inainte de Cotul Pisicii romanii au cautat un loc de campare pe ultima geana de lumina si ca a doua zi sa afle ca la 500m era o plaja mirifica. Pe aia am ajuns noi ca sa gasim 15 nemti in c***l gol care ne asteptau sa cadem in capcana, si am cazut. Noroiul pana la brau, noroc ca ne propteam in cracanatura picioarelor, am iesit pe branci in chicotelile infundate ale nemtilor. Dupa un biscuite si o punga de pufarine am fi mutat barcile dar am zis sa prindem si noi alti romani in capcana, asa ca ne-am spalat frumos pe picioare si ne-am pus pe asteptat. Eu m-am dezbracat ca pana intram in apa sa am o relativa superioritate fata de zbarciturile nemtilor.
S-au intepat doar cei din dublu ca stefan cu barca de simplu fiind mai lenes s-a bagat fix unde era nisip, apoi la fel cu Guzi care a sarit la nisip si Imi era sa se bage la noroi dar am zis ca nu merita un baiat asa fain un asemenea tratament. A iesit toata lumea, am mancat, ne-am odihnit si dupa vreo ora si ceva am luat-o din nou la manuta. Mai era mult de mers si de acolo pe malul drept numai era Romania, a fost pentru o secunda Moldova si in rest numai Ucraina. Si dai si dai, milele se scurgeau prea incet pentru ochiul nostru obisnuit cu kilometri, ucrainienii nici asa nefiind prea harnici cu montatul bornelor.
Trecem pe langa Reni, si apoi ne scurgem incet pe langa flote imobililzate de barje si slepuri, care mai vechi care mai antice, populate de colonii de pasari albe pe care le speriam cu cate un fluierat, si Dunarea nu se mai termina. Intr-un tarziu se acumuleaza suficienti kilometri pe GPS ca sa speram sa vedem zona de campare, se cam inserase si singurele obiecte distincte in departare erau prea aproape ca sa fie ce cautam noi, dar pe o distanta prea mare nu se mai distingea nimic, am propovaduit ca aia e tabara. Cu 3-4km inainte am apucat sa zic ca pana acolo ne va prinde un vant, in 10 secunde s-a pus vantul si desi eram in barcuta cea grea a lui Costin si aveam o padela nasoala m-am grabit sa ma conving ca suntem unde trebuie. Intr-adevar era, toti nemtii ajunsesera, cativa romani erau si ei, printre care si copiii din dublu.
Am iesit putin mai jos ca malul nu permitea instalarea atator corturi si tot prin stratul adanc de namol am ajuns la mal. Aici am avut parte de cea mai bine pusa la punct primire, in afara de comerciantul invitat de primar care si-a facut dever pe ziua aia cat in doua saptamani, am fost asteptati cu 3 ceaune mari de ciorba de peste (cega, crap, somn si fitofag), cate un pepene la fiecare cort, mere, ansamblul Ghiocelul, oameni vii si fete tinere. Ne-am spalat, am stat de vorba cu cativa oameni din sat si cand s-a desfacut si al treilea ceaun de ciorba ne-am infiintat langa el cu cereri fixe despre ce fel de peste vrem, delicioooos. S-au servit berici, unii au avut si alte delicatese alcoolice, am mai tradus promisiunile de vizitare si invitatiile dintre sateni si straini, am ascultat discutiile cu primarul, cu Costin, cu niste nemti etc. Dupa un somn de vreo 1 ora m-am trezit cu speranta ca o sa facem un foc ceva, nimeni numai era dispus, erau mese puse, erau corturi, erau generatoare in functiune, parca nu se potrivea. Am mai stat o ora pe langa discutiile lui Sandrin, Aik, Teo si ne-am bagat la culcare, venea ultima zi.

Ziua 7 – (Luncavita – Tulcea)

Ziua @#$%^&, ca la 9 inca nu se luminase bine de innorat ce era, pe mal nu mi-am dat seama nici la masa nici il timp ce strangeam cortul si bagajele ca sunt epuizat. Fiind ultima zi, nici micul dejun nu a fost potrivit pentru o zi de efort. Si ne-am suit in barca toti odata, nu stiam daca sa ne luam ramas bun de la cei care continuau de la Tulcea, dar ce era de rezolvat am rezolvat: am dat surplusul de Isostar lui Costin, el ne-a dat cateva inapoi, le am langa monitor momentan, si am plecat. Pentru ca sportivilor mei le-a luat mai mult sa se urneasca le-am spus sa tina vestele pe ei obligatoriu si am plecat dupa nemtii din fata mea. Vantul a fost exclusiv de fata, la inceput mai permitea mersul prin mijlocul senalului dar dupa 25 de minute nu se mai putea decat pe langa mal, barca mea se urca bine pe valuri si nu avea nicio problema, ba chiar ii placea, dar eu simteam vantul si frana pe care o reprezentau valurile.
In ziua aia m-am simtit, nu stiu sigur de la ce, de parca m-ar fi batut cineva cu macaraua. Durea fiecare muschi din zona umerilor, dureau muschii spatelui, care nu dureau erau cei mici de la brate dar cu ei nu te poti misca prea repede. Se observa ca imi lua peste o jumate de ora sa ajung un neamt dupa ce il vedeam, noroc ca unii dintre ei s-au mai pus pe mal ca daca nu intreceam pe nimeni intram la banuieli. In ziua asta din toata voiosia mea de pana acum, incercam sa-mi alung artifical cu refrene vesele de copiii gandurile gri spre negre. Desi nu era semnificativ pentru nimeni, nici macar pentru mine incercam sa gasesc o motivatie sa mai pun o pala in fata celeilalte, imi promiteam ca azi voi lua o pauza sa ma odihnesc la mijlocul distantei, si in acelasi timp ma amageam ca mai tarziu va fi un mal mai potrivit.
Tocmai bine ca atunci cand am inceput sa pun botul la vrajelile mele nu a mai fost 1 metru de mal unde sa pui piciorul daca puteti crede asa ceva, ori erau copaci pana in apa, desi si suficient de robusti cat sa nu-i poti indoi sau rupe, ori malul era inalt si trada o apa adanca langa mal incat riscai sa pici in apa in timp ce te dai jos sau te urci in barca. Pescarii intalniti ori nu stiau ori nu vroiau sa-ti spuna cat mai ai pana unde se bifurca Dunarea, ori intelgeau in gura ce vroiai de la ei, aiurea. Ca sa va dati seama cam cat de lesinat eram, ganditiva ca o padela ca a mea este potrivita pentru un vaslit destul de des, optim pentru o tura de vreo 12-15 km, dar pe astea le avem cu aste defilam si la turele de 40km. Daca in zilele trecute imi alungam plictisul cu recitari vesele din Doris Day (Fly me to the moon, Perhaps-perhaps) sau „I feel pretty” din WestSideStory si nu ma incurcau deloc la padelat, ba chiar vasleam mai repede decat ritmul muzicii, azi imi venea pe buze numai „Bird on the wire” de la Leonard Cohen si incercam din rasputeri sa tin ritmul, ma obseda versul cu

„I have tried in my way to be free”.

Ma gandeam sa vezi ca se intampla ceva azi. Pana la urma am dat de o insula pe care am ocolit-o prin dreapta, altii mai prevezatori au mers prin vant prin stanga insulei, dar eu tanjeam pentru putina pauza de la vant si valuri. Odata ajuns pe canal, s-a facut o liniste!! Pana la copacii de aici nu ajungea niciun zvon despre vajgaiala din partea cealalta, era sa cred ca s-a terminat vijelia. Si m-am ridicat in picioara sa-mi dezmortesc fundul, am mai baut niste apa, si am mers cat de incet am putut pe canalul pe care il doream cat mai lung. Am intrebat doi pescari cat mai am pana la Tulcea, raspunsul lor mi-a dat incredere ca astazi termin orice ar fi si nu m-am grabit de loc.
Era canalul pentru care m-am inscris la TID, cel din pozele lui Impaiatu cu barcile alea scufundate pe jumate si parasite. EEE, se pare ca apa a mai crescut ca numai era decat una, scufundata inclinat, si cum malurile isi pastrasera inospitalitatea, am tras langa ea, am proptit barca cu agatatoarea de o indoitura a acoperisului de tabla a vaporului si mi-am dat seama ca aveam de ceva timp frisoane, mi-am zis ca ma ia raceala, noroc ca pe mine ma ia treptat, ajung acasa pana incepe faza aia grea. Mi-am mai tras un hanorac pe mine, ud, dar pe sub fasul pe care il aveam s-a incalzit imediat umezeala aia, am mai baut apa cu isotonic si m-am ghemuit pe acoperisul de tabla inclinat agatat intr-o mana si am inchis ochii 10 minute. M-am trezit cand tatal si baiatul nemti m-au intrebat daca e totul ok, dupa ce le-am multumit si le-am spus ca sunt bine, doar ma odihneam putin mi-au urat somn usor si au plecat. M-am ridicat, m-am intins si am urcat la loc in barca, incet incet si cu rabdara am descoperit fiecare vapor scufundat la locul lui. La sfarsitul canalului valurile si vijelia erau nestiutoare de oaza de liniste pe care au iertat-o.
Am estimat ca mai este maxim o ora jumate si am luat-o catinel catre Tulcea. Daca in zilele trecute nici nu puteam sa tin padela cu mana stanga, ci vasleam precum tinea Michelangelor pensula (asa zice Teo) cu inchietura pumnului, azi strangeam padela cu stanga de parca nu ma durea nimic(durerea are si ea un prag, situatia il depasea). La un moment dat simteam parca si mai greu barcuta, banuiam ca a luat iar apa pe la hatchul din spate, am iesit la prima bucata de mal deschisa, in vant dar nisipoasa, fara noroi si am desfacut capacul, am scos fiecare haina din pungi, am sortat care era uscata de care era uda, le-am stors, am pus in pungi noi si am sters marginile capacului cu carpa si apoi cu hartie igienica pentru uscare.
Am pus scotch, m-am suit in barca si dus am fost. De unde iesisem se vedea separatia bratelor Chilia de Isaccea asa ca mult numai era. Am mers pe Isaccea si dupa un cot vantul s-a domolit, am inviat si am vaslit cat mai puteam spre locul de campare, era putina lume acolo, am iesit tot prin noroi, am luat in primire toaletele ecologice, m-am interesat despre cum se poate ajunge in oras, pe unde e gara, neamtul care era cu masina mi-a dat harta lui cu orasul Tulcea si m-am dus la magazinul de tara din apropiere, nici bani numai aveam asa ca am rugat-o pe cucoana de la tejghea sa-mi cantareasca cateva felii de parizer si sa-mi dea o paine taiata la lungime. Am luat, am

„mestecat mult si am inghitit adanc sa nu uit cum sa mananc”

si ma gandeam cum sa procedez pana vin copiii. M-au sunat, erau pe la canalul acela dar au luat-o prin stanga lui pentru ca cei din fata lor facusera la fel, si nu stiau daca revine in Dunare. Trist. I-am asteptat alaturi de Mihai din Galati, alaturi de care am reusit sa privesc altfel ce facusem in zilele astea, am invatat ca una e sa fi organizat si alta e sa fi cu adevarat organizat, pregatit si prevazator. Pana au venit toti copiii a ajuns si Teo, ne-am luat la revedere de la toti prin intermediul lui si am fugit inspre gara, anonimi si parca ne strecuram rusinati ca nu ii salutam pe toti participantii.
Dar cand ne departam de mal ne intalnim cu Niki, coordonatorul sectiunii bulgare si multa vreme si a partii romane a TID-ului, la bustul gol vaslind dinspre oras. Ne intreba unde vrem sa mergem, banuiesc ca stia ca noi ne retragem la Tulcea, asculta tot ce ii spun, si cu o amaraciune duioasa imi spune ca ne vedem la anul, dar totodata ca la TID un lucru este stiut: nu se crede in promisiunile de revedere. Toata atitudinea lui Niki in ale 90″ cat am vorbit au cantarit mult in definitivarea impresiei mele despre TID 2010, se vedea ca are dragoste de activitatea astea, ca il atinge fiecare despartire desi era singura data cand vorbeam. La anul trebuie sa stau mai mult pe langa el. Am ajuns la masina, am deschis-o, ne-am imbarcat, am legat barcile si la 7 am iesit din Tulcea in sunet de alarma auto ca telecomanda luase apa si numai functiona, si asa am mers pana la Bucuresti unde cel care dusese masina la Tulcea ne-a intampinat sa ne opreasca alarma.
Acasa am ajuns la 12 noaptea, si desi mai mult decat orice stiu ca imi doream haine curate si uscate, sa imi vad fetele si sa fac un dus m-a uns la inima linistea care era in casa, lumina veiozei lasata aprinsa pentru prima data sa lumineze intrarea lui tati, si calculatorul pornit de sotie, lasat deschis la http://www.barcaholic.ro desi ea se supara ca stau numai pe forum (partea cu forumul mi l-a zis ea a doua zi ca eu am stins calculatorul fara sa vad unde era deschis).

by Bogdan Buciu

Reclame
Acest articol a fost publicat în Follow-up. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s