Cu caiacul pe Dunăre în urmă cu 122 de ani – Partea a III-a

Este interesant faptul că această expediţie a avut loc la numai câţiva ani după Războiul Ruso-Turc de la 1877-1878, război ce a frământat adânc peninsula balcanică. Temerarii noştri călători au avut parte astfel de ceva experienţe interesante de ambele maluri ale Dunării.
Menţionez că textul de mai jos este partea a III-a din traducerea parţială a cărţii “The Danube From The Black Forest To The Black Sea” scrisă în 1891 de Francis Davis Millet, un pictor şi scriitor american ce a parcurs respectivul traseu cu caiacul în acelaşi an.

CAPITOLUL XV

La amiaza zilei ce a urmat după experienţa noastră cu sistemul de pază al frontierei din România, am auzit împuşcături şi bătăi de tobă în satul sârbesc Brza Palanka şi, de îndată ce am acostat acolo, am găsit satul într-o agitaţie vivace. Grupuri de femei şi bărbaţi umpleau tigve cu apă din fântâni şi se grăbeau sus pe deal către marginea satului.

Ţărani sârbi cărând apă pentru tabăra de la Brza Palanka

Ţărani sârbi cărând apă pentru tabăra de la Brza Palanka

Pe lângă vasele cu apă, cele mai multe femei şi o mulţime de copii cărau coşuri cu pâine, mâncare şi boccele cu struguri. Străzile fierbinţi şi prăfuite mişunau de ţărani, cei mai mulţi îmbrăcaţi în veştminte albe de in. Bărbaţii purtau eşarfe de un roşu aprins iar femeile şorţuri viu colorate. Cu toţii erau încălcaţi cu sandale largi şi şosete groase din lână. În timp ce ne întrebam ce e cu toată hărmălaia asta, a început să sune o tobă din ce în ce mai aproape şi apoi a apărut o miliţie (wikipedia: un grup de cetățeni organizați astfel încât să asigure un serviciu paramilitar) formată din cei mai sălbatici bărbaţi care au purtat vreodată o carabină, ce înaintau grăbit pe o alee îngustă tropăind într-un nor de praf şi au dispărut împreună dincolo de marginea dealului. Apoi încă un grup şi încă unul, ce arătau din ce în ce mai barbarici, urmau aceeaşi cale, cu întreaga populaţie după ei şi noi printre ei. Când am ajuns în vârful dealului am zărit cea mai ciudată şi barbară tabără pe care ne-o puteam imagina.

Miliţie sârbă

Miliţie sârbă

Tot platoul, întins şi uscat, era acoperit de nişte adăposturi sau barăci construite din crengi de stejar, aliniate în forma unui patrulater care închidea o suprafaţă de vreo 10 hectare. La umbra acestor grosoloane adăposturi şedeau sute de bărbaţi ce înfulecau prânzul, adus mai devreme de copii şi femei. După ce toţi bărbaţii au fost serviţi, s-au ghemuit şi aceştia pe vine în apropiere să-şi manânce modestul lor prânz. De-a latul suprafeţei de paradă erau două grămezi paralele de paie, care evident erau paturile în care dormeau noaptea bărbaţii. Am înţeles de îndată că ne aflam în tabăra anuală a miliţiei sârbe, şi nu am fost surprinşi să vedem că apariţia noastră acolo a cauzat ceva interes şi curiozitate, fiind singurii îmbrăcaţi în stil european dintre toţi. În afară de asta, costumaţia noastră, fără îndoială, ar fi adus comentarii oriunde, urmare a amprentei aduse de noroiul de Dunăre şi a purtării în exces, care cu siguranţă i-a schimbat aspectul general într-unul unic. Gardianul de serviciu ne-a oprit să ne întrebe care este motivul prezenţei noastre acolo iar noi am răspuns că dorim să vizităm căpitanul, cu speranţa că există un grup de ofiţeri de rang mai înalt prezent în tabără. Răspunsul nostru fiind satisfăcător, ne-a lăsat să trecem de îndată, nefiind deloc curios ce căpitan doream să vizităm.

Comasarea trupelor sârbeşti la frontiera bulgară

Comasarea trupelor sârbeşti la frontiera bulgară

Am dat aceeaşi explicaţie încă de câteva ori, de fiecare dată când unii dintre soldaţi aveau resentimente în legătură cu desenele noastre şi încet-încet ne-am făcut cale înăuntru. Nu mâncasem nimic de la răsăritul soarelui şi padelasem mai mult de 20 de mile, astfel că după ce ne-am satisfăcut prima curiozitate am decis să mergem înapoi în sat pentru prânz şi să ne întoarcem înapoi pentru instrucţia de după masă. Dar de îndată ce am început să ne retragem, am trezit suspiciunea întregii tabere şi din toate părţile au început să ni se adreseze ţipăte şi vorbe ce păreau a fi pe un ton foarte violent şi supărat. Doar într-o secundă eram înconjuraţi de o mulţime furioasă de bărbaţi înarmaţi cu cuţite, carabine şi baionete. Orice explicaţii erau inutile acum şi aproape imposibile datorită faptului că stocul nostru de cuvinte în limba sârbă era pe terminate şi, după câteva încercări de a forţa bariera umană din jurul nostru, până la urmă am cedat şi am fost conduşi către baraca ce părea a fi sediul central. Aici am găsit doi ofiţeri de armată, un căpitan şi un locotenent, care răspundeau de tabără şi deci, cei care declarasem că urma să îi vizităm.
Ofiţerii au fost uluiţi la apariţa în uşa barăcii lor a doi oameni îmbrăcaţi în haine europene, deoarece agresorii noştrii luaseră deja o distanţă considerabilă lasându-ne să ne prezentăm singuri. Cu toate cele de mai sus ne-au primit cu mare amabilitate, oferindu-ne singurele scaune ce le aveau şi încercând să-şi ascundă nedumerirea prin diverse oferte de ospitalitate. Ne-am prezentat paşapoartele şi ne-am arătat a fi cât mai agreabili cu putinţă, tot timpul întrebându-ne care va fi rezultatul interviului nostru. Nu păreau a dori să scape de noi foarte repede fiind evident derutaţi cu privire la ce ar trebui să facă cu noi. Nu exista îndoială cu privire la acreditările noastre şi negreşit nu primiseră ordine clare despre cum să trateze o situaţie neaşteptată ca aceasta. Noi aveam dificila sarcină datorită incapacităţii de a explica situaţia noastră pentru că, deşi înţelegeam cea mai mare parte a celor spuse de aceştia în urma asemănării limbii lor cu cea rusă, vocabularul nostru de cuvinte sârbeşti era foarte limitat pentru a putea fi folosit în acest caz de urgenţă. Chiar dacă reuşisem să gestionăm cu succes partea filologică, explicând obiectul călătoriei noastre într-o sârbă uşor de înţeles, era normal să întâmpinăm aceeaşi dificultate, ca şi oriunde până acum, în a convinge că nu eram implicaţi în nicio întreprindere comercială ci pur şi simplu eram într-o călătorie de plăcere. Căpitanul a trimis oamenii săi în diverse direcţii pentru a găsi vorbitori de limbă germană sau maghiară şi într-un final a fost adus un ţigan care se presupunea a fi lingvist. Germana lui era limitată la o singură frază: “Was wollen Sie?” iar în maghiară nu ştia niciun cuvânt, fiind aruncat cât de curând înapoi afară. În timp ce ei scormoneau întreaga tabără după un translator ne-a venit dintr-o dată ideea să spunem că suntem ingineri, cu speranţa că acest cuvânt ar trebui să fie bine cunoscut de-a lungul Dunării. Cuvântul “Ingineur” a funcţionat ca prin magie. Căpitanul şi-a cerut scuze imediat pentru prostia de a nu înţelege poziţia noastră mai devreme şi a chemat un gardian pentru a ne escorta în siguranţă în afara taberii spunând că aveau ordine clare în sensul ăsta şi-apoi oricum nu mai era nimic de văzut pentru că soldaţii erau pe cale să-şi facă somnul de după masă iar parada nu era decât seara. Ne-am strâns mâinile cordial cu amândoi ofiţerii şi am urmat vânjosul ţăran înapoi în sat.

Gardian din miliţia sârbă

Gardian din miliţia sârbă

În timp ce mărşăluiam prin locul unde trebuia să se ţină parada nu am rezistat tentaţiei de a face un desen în carnetele noastre, dar înainte de a reuşi să schiţăm măcar o linie, un grup agitat de ţărani înarmaţi se îndreptau către noi în grabă, în frunte cu unul dintre ei care flutura un cuţit lung. Era clar că aveau teama orientală şi aversiunea împotriva faptului de a fi desenaţi şi erau dispuşi să facă totul foarte neplăcut pentru noi. Am pus în grabă carnetele la locul lor, iar unul dintre noi am scos un briceag din buzunar, am întins cea mai mică dintre lame şi l-am agitat prin aer parcă provocându-l batjocoritor pe uriaşul cu cuţitul mare. Situaţia ridicolă a fost apreciată într-o secundă şi întreaga mulţime s-a oprit din urlete pentru a râde în hohote iar astfel pacea a fost declarată de comun acord. Odată ieşiţi din tabără nu am încercat să ne întoarcem pentru a doua oară şi am fluturat de rămas bun din caiacele noastre.
Aventura noastră a fost una foarte interesantă iar rezultatul nu a fost deloc neplăcut. Nu am putut să nu ne gândim că aceşti oameni erau foarte puţin înţeleşi de corespondeţii lor care se tot agitau despre lumea necivilizată din Est şi făceau din acest subiect o topică greţoasă în presa din lumea civilizată. Această tabără, gândeam noi, cu siguranţă ar fi fost descrisă drept “comasarea trupelor sârbeşti la graniţa cu Bulgaria” iar o experienţă similară cu a noastră ar fi furnizat text pentru interminabile articole despre caracterul beligerant ale popoarelor din Balcani. Cât despre noi, ne-am imaginat de îndată agitaţia dintr-o tabără de soldaţi din Statele Unite sau una de voluntari din Anglia dacă doi sârbi îmbrăcaţi în hainele lor naţionale ce ar fi avut cu ei carnete de desen, reuşeau să pătrundă înăuntru, dar incapabili să explice prezenţa lor acolo. Este de notat faptul că la numai câteva zile după experienţa noastră am văzut un ziar britanic şi primul paragraf care l-am observat în coloana de ştiri de peste hotare era “Comasarea trupelor sârbeşti la frontiera cu Bulgaria”.
Nu am mai fost de atunci interesaţi să intrăm în contact cu armata pentru simplul fapt că subiectul era deja uzat şi cu greu am mai fi găsit experienţe destul de interesante pentru a compensa marea pierdere de timp ce urma să implice asta.

Dar, nu eram departe de sunetul de tobe de la Brza Palanka atunci când am căzut într-o altă capcană pe partea românească în timp ce pluteam în voie pentru desenele noastre şi ne-am apropiat prea mult de mal.

Pichet românesc

Pichet românesc

Un salut venind dinspre marginea apei ne-a determinat să privim într-acolo unde am văzut trei oameni îmbrăcaţi ca nişte ţărani obişnuiţi, pe cât puteam vedea de la distanţa aceea, care ne făceau semne să ne îndreptăm către mal. Pentru că speram că au peşte sau alte produse de vânzare, ne-am apropiat, inteţionând să acostăm doar puţin mai jos de poziţia lor. De îndată ce ne-am apropiat le-am observat centurile militare şi o gheretă asemănătoare cu pichetele de mai sus. Primul impuls a fost să întoarcem cât mai repede şi să ne depărtăm, dar unul dintre ei a fugit către ghereta sa de unde a apărut imediat cu o armă şi un încărcător şi a procedat la exerciţiul clar înţeles din manualul său militar în limba română.

Monedă de argint de la 1880 - Carol I al României

Monedă de argint de la 1880 – Carol I al României

Eram deja sătui de acest joc şi ne-am predat de îndată fără nicio graţie. Soldaţii, pe de altă parte, erau gata să renunţe la ostilităţi de îndată ce am tras la mal. Caporalul ne-a examinat paşapoartele, le-a declarat în regulă şi, cu ajutorul efigiei de argint a Regelui Carol I al României, am înăbuşit orice urmă de vrăjmăşie ce ar mai fi putut zace sub tunicile lor aspre. Am plecat mai departe si am rămas prieteni.
În ciuda eforturilor noastre, nu terminasem nici pe departe cu armata încă, pentru că, până la urmă întunericul s-a lăsat şi cum nu am găsit niciun loc potrivit pe malul sârbesc, nici nu am reuşit să scăpăm de pichetele de pe malul opus. Într-un târziu am decis să facem o contra-mutare împotriva inamicului şi, cu îndrăzneală, am acostat chiar în faţa unui grup de pichete înainte ca ei să aibă timp să fugă după arme şi am cerut îndrumări pentru un bun loc de campare. Ne-au sfătuit să nu mergem mai departe pentru a evita dificultăţile cu celelalte posturi după lăsarea întunericului aşa că am tras caiacele la malul nisipos şi în curând am uitat de soldaţi, paşapoarte şi problemele Estului.

În această parte a fluviului satele sunt rare, neinteresante şi cele mai multe pe malul sârbesc. Arhitectura locală nu este impozantă şi nici de bun gust dar casele sunt confortabile şi de cele mai multe ori foarte aranjate şi pe dinăuntru şi pe din afară.

Construcţia unei case în Serbia

Construcţia unei case în Serbia

Structura este de obicei din stâlpi din lemn prinşi în piroane sau legaţi împreună între care este ţesută cu măiestrie o împletitură de nuiele ce serveşte la susţinerea nămolului cu care sunt bine tencuiţi pereţii groşi şi tavanele. Un pridvor cu acoperiş şi balustradă ocupă de obicei partea din faţă a casei în întregime şi serveşte drept grădiniţă, atelier sau doar un loc unde femeile stau pe timpul verii. Deseori există o platfomă mai ridicată într-o parte, unde bărbaţii şed turceşte, fumează şi beau cafea. Această caracteristică de arhitectură de pe urmă este găsită la toate hanurile şi este aproape de nelipsit mai târziu între limitele fostului Imperiu Otoman. Casele sârbeşti ca şi cele româneşti, care sunt foarte asemănătoare, sunt de obicei văruite în alb şi fie au acoperiş din ţiglă roşie fie din păpuriş sau paie. Acoperişul din ţiglă este cel mai des întâlnit.

Casă din Radujeváç

Casă din Radujeváç

Malul românesc a devenit plat, monoton şi în aparenţă pustiu, cu excepţia pichetelor. Pe distanţă de multe mile nu am zărit nici măcar o plasă pescărească pe niciunul dintre maluri până când, după o jumătate de zi plictisitoare, am ajuns la Radujeváç, un sat mare, alb, risipit pe o suprafaţă mare şi care am aflat că era şi ultima localitate de pe malul sârbesc înainte de frontiera cu Bulgaria şi, din fericire pentru noi, cel mai pitoresc şi caracteristic loc întâlnit în ultimele zile. Câteva magazine şi acelea destul de primitive, tulbură simplitatea rustică a străzilor. Case în stil fermă, înconjurate de înalte garduri de nuiele sunt ascunse pe jumătate printre copaci de ambele părţi ale drumurilor prăfuite iar partea satului din apropierea fluviului este încă înconjurată de palisade de stejari înalte de trei metri, o relicvă de pe vremea când o astfel de apărare era necesară. 
Pe fiecare pridvor şi în fiecare curte, stăteau la umbră femei ce torceau la lână iar flecărelile lor pline de viaţă se amestecau cu uruitul războaielor de ţesut. Boi gri cu ochi mari rumegau în linişte în imediata apropiere a femeilor care lucrau. Ardei de un roşu aprins şi mari grămezi de porumb dădeau un amestec intens de culoare pe lângă umbrele reci ale caselor văruite în alb şi fiecare pată de culoare roşie din veştmintele localnicilor străluceau printre frunzişuri sau licăreau în lumina soarelui. Câţiva leneşi erau proţăpiţi sub copertina grosoloană din faţa cârciumii şi beau ţuică de prună sau vin acru dar, cu excepţia acestor trântori, toată lumea era intens implicată în munca câmpului sau cea de pe lângă casă. Vaporul cu aburi ce acosta de două ori pe săptămână la fiecare din curse în sus sau în jos aducea mărfuri, încărca altele dar mica comunitate era la fel de departe de civilizaţie ca şi când vaporul nu ar fi existat iar viaţa era la fel de primitivă ca în zilele de dinainte ca gustul ţărănimii să fie corupt pentru superficialitatea produselor moderne.

În zonele întinse de mai jos de Radujeváç, un peisaj larg întâmpină privirea. Departe în Nord încă se mai zăresc nobilele piscuri ale Carpaţilor şi se întind departe către Est până se pierd în zare în vasta câmpie română în timp ce în Sud contururile îndrăzneţe ale Balcanilor abia se disting, jumătate acoperiţi de norii de vară. Fluviul face curbe mai lungi şi mai impunătoare şi curge cu un curent adormit. Nu mai sunt obstacole care să îi împiedice cursul, nu mai sunt stânci sau strâmtori şi şerpuieşte liniştit mai departe până se varsă printr-o mulţime de canale în Marea Neagră. Acest curs de apă liniştit are un farmec şi o frumuseţe aparte. Peisajele zâmbitoare ale verii nu apucă să plictisească ochiul sau mintea pentru că măreţul fluviu deschide mereu alte noi perspective după fiecare cot şi mereu dezvăluie noi combinaţii de mal, curent şi distanţe.

Aici se sfârşeşte Capitolului XV (Partea a III-a). Link-uri către părţile anterioare:

Partea I – Capitolul XIII – De la Smederevo (în apropiere de Baziaş) la Orşova
Partea a II-a – Capitolul XIV – Prin Porţile de Fier

Aştept în continuare feedback-ul vostru. Dacă v-a plăcut, distribuiţi vă rog.

Costin IATAN
TID România

Reclame
Acest articol a fost publicat în Expeditii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s